Arad: Sărbătoarea Cânepii are loc duminică în județul Arad. Activitățile inedite pe care le puteți face dacă mergeți la manifestare

Sărbătoarea Cânepii are loc duminică în localitatea Slatina de Criș din județul Arad. Chiar dacă pentru tinerii de la oraș, cânepa a căpătat, în ultimii ani, semnificații nu tocmai bune, în mediul rural a rămas la fel ca și acum sute de ani.

Manifestarea, care este organizat decătre Alexandru Pop, un cunoscut tânăr interpret de cântec popular, începe de la ora 9.30. Evenimentul cuprinde, printre altele, demonstrații de călărie cu sărituri peste obstacole, dar și comemorarea eroilor căzuți în primul război mondial din Slatina de Criș.

Urmează apoi culesul cânepii, când cei prezenți vor putea participa practic la culesul cânepii din plantația asociației Slătioara.

Cu începere de la ora 14, are loc un mare spectacol folcloric.

Cei care merg la sărbătoarea cânepii vor primi, gratuit, meniu tradițional vânătoresc.

Cum mergeți la Sărbătoarea Cânepii

Slatina de Criș este un sat din comuna Dezna, amplasat în zona de deal și munte din nord-estul județului Arad, și este situat la 100 de km de municipiul reședință de județ.

Sursa foto: Alex Pop Facebook