Un bărbat de 27 de ani a fost încătușat, miercuri, decătre polițiștii locali din Arad după ce a devenit violent, s-a cățărat pe un tramvai motivând că mijlocul de transport în comun era pe punctul de a-l călca și, ulterior, a răsturnat coșurile de gunoi din zona Boul Roșu din centrul municipiului Arad.
Agenții au ajuns imediat la fața locului ca urmare a unui apel primit la dispeceratul Poliției Locale Arad.
Bărbatul, care nu are ocupație și domiciliat pe strada Preparandiei din municipiu, a fost depistat în incinta casei de pariuri din zona Boul Roșu, unde acesta se refugiase după plecarea tramvaiului.
A fost nevoie ca polițiștii locali să îl încătușeze pe tânărul recalcitrant, acesta aflându-se într-o stare de maximă surescitare.
Ulterior, polițiștii locali au sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Polițiștii locali au escortat ambulanța cu care acesta a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Fiind un personaj care prezintă antecedente în privința unor episoade similare celui de miercuri, arădeanul a fost internat la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, bărbatul a fost amendat de către polițiștii locali de șapte ori pe parcursul anului 2019. Și miercuri dimineață, cu mai puțin de o oră înainte să facă scandal cu tramvaiul, arădeanul a fost sancționat contravențional de către un echipaj al Serviciului Ordine Publică și Circulație aflat în patrulare în zona Boul Roșu, cu o amendă de 300 de lei, pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare.
Pentru noua sa ieșirea violentă, bărbatul va fi din nou sancționat.