Arad: Seară de operetă vieneză, inspirată din programele de Carnaval ale metropolei imperiale, joi la Arad

Seară de operetă vieneză, inspirată din programele de Carnaval ale metropolei imperiale. De asta au parte melomanii, joi, la Filarmonica de Stat din Arad.

Pe scenă urcă dirijorul Teatrului de Operetă din Budapesta, Hermann Szabolcs și cu artiști de la Viena, soprana Annamaria Kaszoni și tenorul Dominik Am Zehnhoff-Söns, care vor prezenta un melanj de arii, duete și ansambluri din titlurile de top ale divertismentului.

Concertul cuprinde partituri compuse decătre Johann Strauss -fiul, Franz Lehár și Emmerich Kálmán.

Gazdele serii sunt orchestra simfonică și corul academic pregătit decătre Robert Daniel Rădoiaș.

Concertul are loc în sala Palatului Cultural, joi, cu începere de la ora 19.

Cine sunt artiștii invitați

 

Hermann Szabolcs

Hermann Szabolcs este dirijor la Teatrul de operetă din Budapesta, director al Asociației muzicale Hermann și asistent la Academia de Teatru și Film din Budapesta. A studiat dirijatul de orchestră la Academia de Muzică Gheorghe Dima, la clasa maestrului Petre Sbârcea, la Academia Franz Liszt din Budapesta, cu Medveczky Ádám și la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena, cu Johannes Woldner și Simeon Pironkoff.

A participat la cursuri de măiestrie îndrumate de Péter Eötvös, Christian Ehwald, Jan Stulen, Konrad von Abel, Noam Zur, Octavo Calleya ș.a., iar ca dirijor a colaborat cu Orchestra Radio din Budapesta, orchestra Teatrului de operetă din Budapesta, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, orchestra simfonică din Salgótá, Danube Symphony Orchestra,
Concerto din Budapesta, orchestra de camera Simplicissimus, orchestra Antonin Ciolan a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, Camerata Regală București.

În anul 2013 a câștigat premiul I la Concursul național de analize muzicale contemporane și premiul II la Concursul național de dirijat Lantos.

Este director artistic al cursurilor de vară de la Csomaköz și fondator și director artistic al corului de copii din Satu Mare, unde îndrumă și cursuri de dirijat coral. În anul 2017 a publicat o culegere de coruri cu acompaniament de orgă. Hermann Szabolcs a susținut concerte de orgă în Satu Mare și a colaborat ca organist cu Wiener Tonkunstvereinigung.
A beneficiat de burse – Erste für Ersten (2013) si bursa republicană (2014), iar în anul 2015 a primit premiul PrimArt pentru tinere talente.

 

Annamaria Kászoni

Annamaria Kászoni a studiat la Conservatorul din Viena sub îndrumarea profesoarei Julia Conwell și la Hochschule für Musik und Tanz din Köln, la clasa prof. Kai Wessel.

A urmat numeroase cursuri de măiestrie sub îndrumarea profesorilor Viorica Cortez, Aura Twarowska, Christoph Prégardien, Dalia Schaechter, Irina Gavrilovici şi Uta Schwabe. De-a lungul anilor de studii soprana a participat la numeroase producţii de opera, precum „An Allem ist Hütchen schuld“de Siegfried Wagner (în rolurile Hexenweibchen, der Stern şi die Müllerin) sau „Der Freischütz“ de Carl Maria von Weber (Änchen). A debutat în Carmina Burana de Carl Orff pe scena Filarmonicii din Arad si la Konzerthaus din Viena, într-un program de lieduri. Tot la Viena, la Hofburg, a fost invitată la o gală de operă alături de Johann Strauss Orchester.

Anul 2018 i-a îmbogățit agenda de concerte prin invitațiile primite pe scena Atheneului din București (Gală de operă), la Festivalul de operă Bartók Plusz din Miskolc (debutul în rolul Zerlina din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart) sau Oper in der Krypta – Wien (debutul în opereta Liliacul de Johann Strauss). Tot în anul 2018 a ajuns în finala concursului de canto Georges Enesco din Paris și a obținut premiul publicului la concursul Virtuozok din Ungaria.

Debutează în acest an în rolul Adelei din opereta Liliacul de Johann Strauss, în Germania, cu ocazia turneului Voice Passion, și în rolul lui Pepi, din opereta Sânge vienez, la Stadttheater Wiener Neustadt.

Dominik Am Zehnhoff-Söns

Originar din Bonn, tenorul și regizorul Dominik Am Zehnhoff-Söns și-a descoperit pasiunea pentru muzica clasică încă din copilărie. A cântat în numeroase producții ale teatrelor de operă din Bonn și Köln și a făcut parte din distribuția diferitelor spectacole organizate cu prilejul Festivalului Internațional Beethoven de la Bonn. Dominik Am Zehnhoff-Söns trăiește din anul 2009 la Viena, unde a studiat la Universitatea de Muzică, la clasele profesorilor Christine Schwarz, Yuly Khomenko și Manfred Equiluz. A realizat turnee cu muzică de operă și programe de concert în Japonia, China, Germania și Italia.

În anul 2012 a obținut bursa asociației Richard Wagner din Bonn pentru Festivalul de la Bayreuth și i-au fost decernate numeroase premii pentru tripla postură de organizator, regizor și tenor, al primului concert de muzică clasică pe scena Portului din Bonn. În anul 2015 a câștigat premiul Operei de cameră de la castelul Rheinsberg și a apărut ca solist pe scena teatrului din Baden

La Sera culturală (Casa de sticlă) din Völkermarkt (Carintia) a pus în scenă numeroase spectacole de operă, precum Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart, Carmen de Georges Bizet și Trubadurul de Giuseppe Verdi.

În regia sa, în Decembrie 2016 a avut loc premiera mondială a operei Cinderella, compusă de Alma Deutscher, o tânără creatoare în vârstă de 11 ani, spectacol documentat și preluat de BBC. În Septembrie 2018 această realizare a putut fi urmărită cu ocazia unei croaziere realizată de Filarmonica din Viena în cadrul proiectului Meer&Musik.

Pentru ediția din 2018 a Festivalului de vară de la Kittsee, a pus în scenă opereta Silvia (Emmerich Kálmán) și opera Nunta lui Figaro (Wolfgang Amadeus Mozart), iar în Septembrie 2018, a regizat în premieră, în Carintia, Traviata de Giuseppe Verdi.