Arad: Sfântul Sava al Serbei, întemeietorul statalității, sărbătorit la Arad printr-o slujbă specială

Clericii și credincioşii ortodocşi sârbi din Arad l-au prăznuit, sâmbătă, 25 ianuarie, pe Sfântul Sava Nemanja, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, întemeietorul şcolilor sârbeşti, al statalităţii şi al diplomaţiei sârbe, informează pagina de internet a Arhiepiscopiei Aradului, arhiepiscopiaaradului.ro.

Cu acest prilej, în biserica cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a Parohiei Ortodoxe Sârbe Arad-Centru, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe.

La invitaţia Preasfinţitului Luchian Pantelici, Episcop al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei şi a comunităţii credincioşilor ortodocşi sârbi din Parohia Arad-Centru, păstoriţi de părintele protopop Ognean Plavşici, la Sfânta Liturghie a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoțit de Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Pr. Pompiliu Gavra, Directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad și Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.

Ierarhii, înconjuraţi de soborul de preoţi şi diaconi, în prezenţa numeroșilor credincioși ortodocşi sârbi dar și români, l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Sava (1175–1235).

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul preoților ortodocși sârbi din Protopopiatul Arad. La sfânta slujbă, pe lângă numărul însemnat de credincioși, au participat și Vladan Tadic, consul general al Serbiei, cu sediul la Timișoara, Ognean Cristici, Președintele Uniunii Sârbilor din România și Sergiu Bîlcea, Vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

După acest moment a avut loc obiceiul numit „tăierea colacului” și o slujbă de pomenire a ctitorilor bisericii sârbești din Arad, între care a fost pomenit Sava Tekelija (1761-1842), care este înmormântat în interiorul bisericii. Sava Tekelija a fost patriot sârb și strănepot al ctitorului bisericii, a căpitanului Jovan Popovic Tekelija. Tăierea colacului este un frumos obicei sârbesc care a fost preluat de-a lungul timpului şi de către unele comunităţi ortodoxe româneşti.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de pricesne și poezii.

Cine este Sfântul Sava 

Conform wikipedia.org, Sfântul Sava (circa 1175 – 27 ianuarie 1235) a fost un prinț sârb a Zahulmiei și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și un diplomat. S-a călugărit din tinerețe, primind numele monahal Sava. Numele său secular a fost Rastko Nemanici (în sârbă sârbă Растко Немањић, cu alfabetul chirilic: Rastko Nemanjić). A fost cel mai tânăr fiu al domnitorului sârb Ștefan Nemania și astfel membru al Casei Regale Nemanici.

Este considerat unul din cele mai importante figuri ale istoriei sârbe și este canonizat și venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă.

Sursa foto: arhiepiscopiaaradului.ro