O mașină a intrat, miercuri dimineață, în vitrina restaurantului McDonald’s din centrul municipiului Arad, pe care a spart-o.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 80 de ani, care a scăpat mașina de sub control și a intrat pe terasa de pe trotuar, lovind mai multe mese, după care s-a oprit în vitrina restaurantului
Conform poliţiştilor din Arad, incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, când restaurantul încă nu avea clienţi pe terasă, astfel că nu a fost rănită nicio persoană.
Şoferul ar fi vrut să parcheze pe bulevardul Revoluţiei, în zona Primăriei Arad, însă din greşeală ar fi apăsat pe acceleraţie, nu pe frână, conform declaraţiilor pe care le-a dat poliţiştilor. Maşina a intrat cu viteză pe trotuar, unde se află terasa restaurantului, a lovit mai multe mese şi scaune şi s-a oprit în vitrina localului, care a fost spartă.
Restaurantul pe terasa căruia a ajuns mașina este unul dintre cele mai aglomerate din Arad, terasa fiind plină în permanenţă în cursul zilei şi seara.
Sursa foto: Dani Dascălu Facebook