Informații spectaculoase ies la iveală despre trazacția cu substanțe interzise care a avut loc, miercuri, în Liceul UCECOM Spiru Haret din Arad, în urma căreia un băiat de 15 ani și o fată de 16 ani au ajuns la spital dupăce au consumat asemenea substanțe.
Substanțele ilegale le-ar fi fost vândute celor 2 elevi chiar în școală. Traficantul, un tânăr de 21 de ani, ar fi trecut de paza școlii pentru că are o înfățișare mai tinerească și părea un elev. Profesorii au fost cei care l-au imobilizat pe traficant.
Conform directorului Liceului Tehbologic UCECOM Spiru Haret Arad, Ioan Toncean, „da, între orele 9 și10, un individ din afara școlii a intrat în școală, s-a strecurat printre elevi și le-a vândut niște țigări și ceva staniol, așa ceva. Nu știm substanțele care au fost. Au consumat împreună (redactor: individul cu cei 2 elevi care au ajuns la spital-n.r). Am sunat la salvare. Am sunat la 112, am chemat un echipaj al poliției, că noi îl reținusem pe individul care a intrat în școală și am chemat poliția ca să-l predăm. Elevii au cumpărat de la băiatul ăsta (redactor: chiar în școală a avut loc tranzacția) În școală a avut loc, sigur, el a intrat în curtea școlii, da”.
La scurt timp după ce traficantul a fost ridicat de polițiști, în zonp și-a făcut apariția o mașină suspectă care dădea târcoale școlii. Era un traficat din eșalonul superior.
„Da, avem paznic, sigur că avem, dar a venit la școală, ca și copiii, dimineață. (redactor: arăta mai tânăr) da, el era chiar mai tânăr, era slab, subțirel, așa. Deci nu părea… nu au putut ca să-l depisteze. (…) În momentul în care noi l-am reținut și a venit poliția și l-a percheziționat nu avea bani asupra lui. Că banii au plecat, așa a zis. Banii au plecat, a fost răspunsul hăhă, banii au plecat, nu avea nici buletin, nu avea nimic când l-au percheziționat. După o jumătate de oră a apărut și o mașină albă, suspectă, cu se pare, capul, care avea pe scaunul împrăștiate țigări. El s-a suit în mașină și a plecat, dar noi am fotografiat numărul mașinii, și pe el în mașina, și am dat pozele la poliție. Îl cunoșteau”, a mai declarat directorul Liceului Tehbologic UCECOM Spiru Haret Arad, Ioan Toncean.
Primul traficant, care este audiat de către polițiștii din Arad, este suspect în comiterea mai multor infracțiuni. Cel de-al 2lea, care a folosit o mașină închiriată ce avea număr doar în partea din spate, a fost și el identificat pe baza fotografiilor făcute decadrele didactice.
Cei 2 elevi care au ajuns la spital au fost externați. Sunt elevi buni, care primesc bursă, și nu au mai avut abateri, însă fapta lor va fi sancționată de către conducerea școlii.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.