În noaptea de miercuri spre joi, rachetele și dronele rusești au lovit Kievul provocând moartea a cel puțin nouă persoane și rănirea a altor 63. Serviciile de urgență ale țării au anunțat că printre victime sunt și copii. În timp ce președinția țării îl acuză pe Vladimir Putin că are „doar dorinţa de a ucide”, Ucraina se află în ziua 1156 a războiului.
În urma atacului rusesc de noaptea trecută, care a declanșat incendii în cel puțin șase locații din oraș, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat inițial că două persoane au murit, iar 54 au fost rănite.
Însă, peste noapte bilanțul victimelor a crescut: ”nouă persoane ucise, 63 rănite, dintre care 42 au fost spitalizate, inclusiv şase copii”, au anunțat autoritățile ucrainene care au acuzat „Rusia că a lansat un atac masiv asupra Kievului”.
„Kievul este atacat de rachete inamice”, au scris autorităţile militare din capitala ucraineană pe canalul lor Telegram.
Inițial, autoritățile militare au raportat pagube materiale în cel puţin două cartiere ale oraşului şi i-au îndemnat locuitorii să se adăpostească.
Ulterior, acestea au transmis că cea mai grav afectată zonă este districtul Sviatoșîn din vestul Kievului, unde salvatorii intervin și caută și acum printre ruine supraviețuitori.
Și în Harkov, oraș situat la aproximativ 40 de kilometri de granița Rusia, primarul Igor Terejov, a anunţat „atacuri repetate cu rachete” asupra infrastructurilor civile, fără a menţiona deocamdată vreo victimă.
Într-o declaraţie pe Telegram, Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a denunţat faptul că „Rusia atacă Kievul, Harkovul şi alte oraşe cu rachete şi drone”.
Preşedintele rus Vladimir „Putin îşi arată doar dorinţa de a ucide”, a spus el. Mai mult, Andrii Iermak a cerut ca „focul să înceteze” şi ca „atacurile asupra civililor să înceteze”.
Sursa: Newsinn