Avionul de tip Piper PA-23-250 Aztec care a survolat, miercuri, 6 state membre NATO – Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, România şi Bulgaria a fost cumpărat de o companie din Sofia cu câteva zile înainte de incidentul de securitate. Penultimul deţinător a declarat presei că e posibil ca aeronava să fi fost cumpărată de ucraineni, de români sau de bulgari.

Penultimul deţinător al aeronavei, lituanianul Bronis Zaronskis, a declarat presei bulgare că e posibil ca aeronava să fi fost cumpărată de ucraineni sau de români, în timp ce în presa lituaniană, acesta a afirmat că ar putea fi şi bulgari şi că a discutat cu ei în limba rusă, anunță news.ro.

Potrivit site-ului bulgar OFFNew, Bronis Zaronskis, în vârstă de 72 de ani, este un ”as al aviaţiei” lituaniene, a absolvit Şcoala de Aviaţie din Moscova, a fost un comandant de escadron iar după ce a ieşit din armată a devenit preşedintele unui club sportiv aviatic local.

Întrebat telefonic cum a ajuns avionul său în Bulgaria, ”căpitanul” confirmă că a vândut avionul, dar nu ştie cum a ajuns acolo.

Lituanianul precizează site-ului bulgar că a vândul avionul sâmbătă.

”Nu cred că erau bulgari. Poate că (erau) din România sau Ucraina”, declară el despre cumpărători, fără a oferi alte detalii în afara faptului că este vorba despre o companie din Sofia. Întrebat dacă îşi aminteşte cum arată cumpărătorii, ce vârstă aveau, lituanianul răspunde: Nu ştiu care anume dintre ei, dar avea vreo 50 de ani”.

În presa lituaniană, el a afirmat că posibil ca cei care au cumpărat aeronava să fie urcaineni, români sau bulgari, dar că a comunicat cu ei în limba rusă, conform LRT.lt. Autoritatea Aeronautică din Lituania a declarat că nu ştie de unde a decolat avionul.

Bronis Zaronskis spune, de asemenea, că nu ştie numele cumpărătorilor şi că a ”auzit” ce s-a întâmplat cu avionul după ce l-a vândut.