BOLOȘ (PNL): ROMÂNIA POATE ACCESA PÂNĂ LA 466,9 MILIOANE EURO ÎN CAZ DE CATASTROFE. ACORD ÎNCHEIAT CU BANCA MONDIALĂ

Marcel Boloș anunță semnarea unui acord cu Banca Mondială pentru fonduri în caz de dezastre și bani în plus din Fondul de rezervă pentru Dezvoltare, Agricultură și Transporturi. Banii merg în investiții, spune ministrul Finanțelor. 

„Recent am văzut cu toții cât de vulnerabili suntem în fața dezastrelor naturale, care au afectat nu doar locuințele și infrastructura, ci și viețile multor familii. Sunt momente care ne-au făcut mai conștienți de importanța acordului pe care l-am semnat astăzi cu reprezentanții Băncii Mondiale, prin care putem accesa până la 466,9 milioane euro în cad de catastrofe. Semnarea a avut loc în contextul evenimentului de lansare a Cadrului de Parteneriat de Țară al Băncii Mondiale (2025-2029) în România”, anunță miercuri ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș.

Conform acestuia, programul de investiții al Băncii Mondiale în România este cel mai mare din Uniunea Europeană, având proiecte de investiții în sectorul financiar, pentru asigurarea accesului la finanțare pentru IMM-uri și fermieri, pentru femei și tinerii antreprenori, dar și pentru reducerea decalajelor în infrastructură, logistică, și integrarea în lanțurile de valoare.

 
 

„Separat de acestea, tot astăzi, cu ajutorul colegilor din Ministerul de Finanțe am reușit să alocăm, prin Fondul de Rezervă, sume importante pentru: 

a) Finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protective a copilului, măsurilor de protective de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane cu dizabilități, căminelor pentru persoane vârstnice și cheltuielilor de funcționare ale unităților de îngrijire la domiciliu a personaelor vârstnice – 570 milioane lei către Consiliile Județene, prin bugetul Ministerului Devoltarii; 

 
 

b) Finanțarea unui ajutor de stat fermierilor afectați de fenomenul de secetă severă – 2 miliarde lei prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; c) Finanțarea unor cheltuieli de investiții în domeniul infrastructurii de transport României, prin alocarea a peste 5 miliarde lei, din care: 3,4 miliarde lei credite de angajament și 2,1 miliarde lei credite bugetare. Sunt cheltuieli care vor suporta realizarea investițiilor în infrastructura de transport din regiunea Moldovei și Transilvaniei A7 – Ploiești – Buzău – Focșani – Pașcani și Autostrada Transilvania”, precizează ministrul Finanțelor.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.