Ce se întâmplă cu vremea de Florii și Paște – Anunțul meteorologilor după valul de aer polar peste România

Vremea urmează să se încălzească treptat și să revină la normele perioadei. De Florii vom avea maxime între 8 și 16 grade, iar de Paște temperaturile ar urma să depășească 20 de grade.

„Ziua de ieri a fost critică din punct de vedere al precipitațiilor sub formă de ninsoare care au persistat în zona Moldovei, s-a depus strat consistent de zăpadă chiar și de 30 de centimetri. 

Pe parcursul zilei de astăzi ne mai așteptăm la ninsori doar în partea central nord-vestică a țării. În zonele care sunt deja afectată de zăpadă, vom avea parte de precipitații lichide deoarece pătrunde o masă de aer cald. Codul galben își menține valabilitatea până astăzi la ora 12. Precipitațiile vor continuă, ninsorile vor fi prezente mai ales în partea de nord-vest.

De interes, atât în orele următoare cât și pe parcusul zilei vor fi depunerile de polei, deja existente în Neamț, Botoșani și județul Iași, deoarece precipitațiile au devenit lichide și temperaturile sunt negative.

Având în vedere că vremea se va încălzi, va pătrunde un a r cald în zona țării noastre, doar în zonele montane vor mai fi precipitații mixte.

În ceea ce privește regimul termic, de mâine încolo, treptat, ne vom apropia de normele perioadei iar în duminică Floriilor temperaturi maxime între 8 și 16 grade. Tendința e de incalzie, pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Paștelui temperaturile tind să atingă 20 de grade și chiar peste”, a declarat la Realitatea PLUS Oana P[durar, meteorolog de serviciu ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.