CHECK-IN. Capitala, oraș cu bulină roșie. Mii de clădiri ar avea nevoie de reabilitări

 

Bucureștiul este printre cele mai vulnerabile capitale europene în cazul unui seism major. Potrivit unui articol semnat de jurnaliștii de la The Guardian, capitala României ar fi chiar cea mai periculoasă metropolă din Europa în materie de cutremure.O spune chiar Directorul Institului de Fizică a Pământului. Ana Maria Păcuraru dă check in în orașul care ar putea avea drept logo bulina roșie. 

 Imediat după cutremurul care a devastat Albania în noiembrie 2019, New York Times a făcut o radiografie a infrastructurii din țările balcanice. Jurnaliștii americani care au discutat cu specialiștii în fizica pământului și arhitecții au ajuns la concluzia că un cutremur puternic în București ar face cel puțin la fel de multe victime precum cel din 1977. 

O dramă care s-ar putea petrece pentru că autoritățile care au condus capitala în ultimii 30 de ani nu au dat importanță consolidării clădirilor. Așa s-a ajuns să fim un oraș cu bulină roșie. Doar Istanbulul ar fi mai expus decât noi. Deși oricând s-ar putea produce un cutremur major pentru că ne aflăm foarte aproape de zona seismică vrancea, actuala administrație nu are de gând să aștepte o tragedie. 

Așa că în planurile Primăriei Generale a intrat și proiectul consolidării a cel puţin 10 blocuri cu mii de apartamente. Alte 165 vor fi expertizate tehnic și, cel mai probabil, harta bulinelor roșii va crește. Important este că pornim de undeva. Mai ales că, din 1989 până azi, doar 30 de clădiri din 300 cu bulină au fost consolidate iar alte câteva mii ar avea nevoie de reabilitări. 

Un bloc de acest fel din centrul Capitalei este pe lista celor care vor fi consolidate. Clădirea, construită în 1939, a fost declarată monument istoric și are 100 de apartamente. De frică, aproape o jumătate dintre acestea au fost părăsite de proprietari. Mulți nu acceptă însă lucrările pentru că ele nu vin gratis și durează.

O astfel de consolidare poate dura și doi ani, timp în care locatarii pot fi cazați în locuințe de necesitate. În ceea ce privește costurile, ele se pot ridica la 800 de euro pe metru pătrat și nu toată lumea e dispusă să plătească. Partea bună este că suma poate fi achitată în rate. Dacă ar fi să alegeți între viață și bani, ce ați alege însă? Sfatul nostru, dacă locuiți într-un astfel de bloc, este să căutați soluții. 

Ana Maria Păcuraru da zilnic Check IN acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Dacă aveți o propunere de subiect, trimiteți un mesaj la [email protected]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.