Clubul de presă, apel la rațiune: Cerem CNA să NU fie părtaș la crima de presă. Presiunile asupra jurnaliștilor trebuie să înceteze! Facem SCUT în fața jurnalistei Anca Alexandrescu

Clubul de Presă asistă cu stupoare la o faptă ce nu s-a mai petrecut pana acum în România: o veritabilă crimă de presă. Un trust media cain și-a propus să-și asasineze „fratele”. Pur si simplu. Doar pentru că dreptul la liberă exprimare nu mai trebuie să existe!

Clever Media Network (CNM), contrar titulaturii, intr-o lipsă totală de ințelepciune managerială, a cerut  Consiliului National al Audiovizualului (CNA) sa interzică postul de televiziune Realitatea PLUS pentru că în emisiunea realizatoarei Anca Alexandescu s-au reluat dezvaluiri și s-au facut comentarii jurnalistice despre ancheta lui Liviu Alexa, sustinută de probe, cu privire la preluarea de catre mogulul Zoltan Teszari a pachetului de comunicații al Telekom, din care rezultă o gravă atingere la adresa securității naționale, motiv de convocare a CSAT. Dar si de dezbatere publică.
 
Acest artificiu de preluare și de instalare de monopol (inclusiv media) cu posibilă finanțare din exteriorul țării e realizat prin același personaj – Adrian Tomșa – care detine și CMN, companie care are în portofoliu mai multe licențe tv – între care și Prima TV – și siteuri online (în asociere cu Orlando Nicoară – reclamantul lui Alexa, despre care caz Clubul de Presă a emis ieri un comunicat referitor la tentativa josnică de intimidare și șantajare a jurnalistului).
 
Clubul de Presă se declară solidar și cu Anca Alexandrescu pe care o va susține în toate demersurile sale, nu numai declarativ, ci și cu asistență juridică prin grupul nostru de avocați (la fel ca și în cazul ziaristului de investigații Liviu Alexa) și atrage atenția CNA să nu se facă părtaș la o astfel de crimă chiar dacă interesele politice și „operative” din spatele cazului le-ar cere-o imperios.
 
De asemenea, Clubul de Presă cere CNM să înceteze orice presiuni asupra jurnaliștilor și să nu mai atenteze asupra libertații de exprimare, indiferent de situație.
 
În același timp, Departamentul de Investigații al Clubului de Presă, care cuprinde numeroși ziariști de notorietate, va susține, inclusiv cu probe jurnalistice și cu cercetări specifice, extinderea acestei anchete până la aflarea întregului adevăr.

În numele Clubului de Presă,
Bogdan Comaroni
24.11.2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.