Un inedit concert de muzică sacră are loc, sâmbătă seara, în cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul României, la Basilica Papală Maria Radna, în cadrul marcării a 350 de ani de existență la Basilică a Icoanei Miraculoase.
„În cadrul acestui an jubiliar în care sărbători 350 de ani de prezență a Icoanei Miraculoase aici Maria Radna, în seara de 6 octombrie, la ora 18, are loc un concert aici la Maria Radna, un concert de o frumusețe rară, când Orchestra Musica Ecclesiastica din Timișoara va interpreta o operă importantă, Stabat Mater, de Alessandro Scarlatti. Acest concert este pregătit decătre prof.univ.dr. Marius Manyov de la Facultatea de Muzică din Timișoara. El a pregătit programul și îl și conduce muzical, acest program la care participă două soliste și patru instrumentiști. Va fi un concert care într-adevăr ne va demonstra ce înseamnă o muzică clasică de o valoare și de o importanță deosebită. Așteptăm cât mai mulți credincioși cu această ocazie la Maria Radna”, a declarat părintele paroh al Basilicii Papale Maria Radna, Andreas Reinholz.
Concertul are loc sâmbătă cu începere de la ora 18, iar intrarea este liberă.
Atestată documentar de peste 700 de ani, mănăstirea Maria Radna a primit în anul 1992 de la Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea titlul de Basilica Papala Minor, iar aici se găseşte o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus, care este făcătoare de minuni.
Basilica Papală Maria Radna a Fost resFinţită, în august 2015, după ce a fost restaurată complet cu fonduri europene, bani de la Guvern şi donaţii ale enoroaşilor.
Basilica Papală Maria Radna este cel mai de succes obiectiv turistic din judeţul Arad, fiind vizitată, în medie, în fiecare zi, de peste 200 de turişti, atât catolici, cât şi de altă religie, atât din România, cât şi din alte ţări.