Culisele Statului Paralel | Florin Cîţu și Alina Gorghiu, val de ironii pe internet după delegația în SUA

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, și senatorul PNL Alina Gorghiu au fost ironizați pe internet, în urma postărilor referitoare la vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington DC.

„În fiecare țară în care am locuit: SUA, Noua Zeelandă, Luxemburg, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut comunitatea de români.

M-am bucurat să mă întâlnesc ieri cu membrii comunității românești din DC, Maryland și Virginia. Sunt oameni care, deși sunt la distanță de câteva mii de km de țară, au rămas conectați și contribuie la dezvoltarea și modernizarea României. Este important să dezvoltăm o relație puternică cu diaspora pentru transferul de know-how, prin experiența și prin bunele practici dobândite în afară.
Le-am transmis că sunt foarte importanți în cadrul Parteneriatului Strategic și că toți românii din SUA pot contribui la consolidarea și promovarea acestuia”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Reacțiile însă nu au întârziat să apară: „Numai în România nu ai reușit sa te apropii de comunitatea de români! Trist!”, „D.le Câțu, va rog eu, lasati-va de politica”, „Era bine daca promovarea media o facea poporul roman”, „In acest caz, lauda de sine nu miroase-a bine”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților la postarea preşedintelui Senatului, de pe pagina sa de Facebook.

Și Alina Gorghiu a postat u mesaj pe pagina sa de socializare: „ Anul acesta se marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA.

În acest context, delegația Senatului, condusă de Florin Cîţu, a discutat cu oficiali ai Departamentului de Stat despre: necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane pe teritoriul țării noastre, asigurarea securității energetice europene și rolul României în acest proces, situația din Ucraina, includerea cât mai rapidă a României în Programul Visa Waiver”.

De asemenea, și Roberta Anastase și Robert Cazanciuc au postat imagini din Washington DC pe conturile de socializare.

Amintim că Florin Cîţu efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington DC, în perioada 24 – 30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă. El este însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR), Lorand Turos (UDMR).

Potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului, Cîţu va fi însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR), Lorand Turos (UDMR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.