Culisele statului paralel | Miza gazelor naturale. Ce potențial are Marea Neagră și de ce România încă mai depinde de gazele de la ruși

 

Miza zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră este foarte mare pentru țara noastră. Petrolul și gazele din platforma continentală ar putea asigura independența energetică a României față de Rusia, o țară pentru care petrolul și gazele naturale sunt arma cea mai importantă în lupta cu celalate state. 

 Autoritățile române au semnat, la începutul anului trecut, prelungirea cu 15 ani, până în 2045, a acordului petrolier dintre stat și concesionarii ExxonMobil și OMV Petrom privind perimetrul de gaze naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. Documentul a fost semnat inițial în anul 2000 și avea valabilitate până în 2030, potrivit Profit.ro.

În 2018, autoritățile române au luat mai multe măsuri cu privire la explorarea și exploatarea de noi zăcăminte de gaze naturale, cum ar fi Legea offshore. Prin ea, a fost majorată povara fiscală suportată de companiile concesionare din Marea Neagră, obligându-le să-și vândă cel puțin 50% din producție pe bursele din România.

Legea offshore a iscat un mare scandal. Asta după ce parlamentarii puterii și ai opoziției s-au certat și și-au aruncat acuzații pe marginea adoptării proiectului de lege. Astfel, deputații PSD s-au văzut puși în situația de a fi în minoritate, după ce un articol referitor la redevențe a fost susținut de toate celelalte grupuri parlamentare. Este vorba despre articolul 18 – o așa numită clauză de stabilitate – care prevede că pe toata perioada contractului nu se schimbă nivelul de redevență. Actul normativ prevede că statul român și companiile private care vor exploata gazul din Marea Neagră vor împărți câștigul aproape în mod egal. Companiile vor plăti atât redevențe, cât și un impozit pe profitul suplimentar, iar, pe de altă parte, își pot deduce cheltuielile cu investițiile în limita a 30 la sută din același profit suplimentar.
Potențialul Mării Negre este estimat la 200 miliarde metri cubi, potrivit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, iar producția anuală ar putea ajunge la circa 9 miliarde de metri cubi, din care 6 miliarde ar fi extrase numai de consorțiul ExxonMobil – OMV Petrom, din perimetrul Neptun Deep.

Anul trecut, statul, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a scos la licitație încă 28 de perimetre în vederea explorării și exploatării, din care 6 offshore. Numai că, potrivit newsenergy.ro, decizia a venit într-un moment în care piața era înghețată din cauza instabilității legislative din ultimii ani, care a culminat cu ordonanța care a plafonat prețul gazelor din producția internă. Inclusiv cel mai mare proiect de investiții din România, cel de producție în blocul Neptun Deep din Marea Neagră, a fost pus în așteptare de către investitori, din aceleași motive.
În plus, niciun metru cub de gaze naturale din Marea Neagră nu a fost scos din cele cinci perimetre atribuite la licitația din 2009, deși au trecut 11 ani de atunci, iar țara noastră depinde de gazele importate de la ruși pentru a-și acoperi necesarul intern.

În România, explorarea platoului continental din Marea Neagră a început în 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (perimetrul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.