DNA la Poșta Română. Anca Alexandrescu: „Am auzit, pe surse, că vizat de DNA este și fostul lider de sindicat, Matei Brătianu”

Anchetă DNA la Poșta Română. Procurorii anticorupție caută documente într-o investigație de corupție. Unele acte sunt mai vechi de 30 de ani, datează din anul 1988. Anca Alexandrescu a declarat că vizat de acest control al procurorilor anticorupție este și fostul lider de sindicat de la Poștă, Matei Brătianu.

„Am aflat, pe surse, că una dintre țintele acestei anchete a DNA ar fi și domnul Matei Brătianu, fostul șef de sindicat de la Poșta Română, retras anul trecut în octombrie, dar care are toată familia angajată la Poștă. Domnia sa e fost parlamentar PSD, fost apropiat al lui Radu Mazăre, la un moment dat.

De ce și la Poștă, ca și la Metrorex, șeful de sindicat și-a angajat toți copiii, a pus ochii pe conducerea de la poșta din Prahova. De ce la toate instituțiile astea ale statului, băieții ăștia din sindicate își lasă moștenire de familie acolo. Domnul Bărtianu, ca și domnul Rădoi de la Metrorex, a fost parlamentar PSD, a fost apropiat de Radu Mazăre, dar după aceea s-au certat.

Am auzit că mai sunt niște companii ale unora de la PNL și USR care au legături cu niște angajări la Poșta română, cu niște contracte”, a declarat Anca Alexandrescu.

Procurorii anticorupție verifică achizițiile companiei, contractele unor angajați și vizitele în străinătate ale șefilor. Directorul general, Valentin Ștefan, a spus că anul acesta a ieșit de 5 ori din țară și de 3 ori anul trecut. Conducerea a mai transmis că încearcă să modernizeze instituția și să o conecteze la tot ce înseamna bussiness global. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.