Dosarul bărcii răsturnate în râul Mureş, declinat către procurorii din Galaţi

Dosarul de ucidere din culpă, după ce o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureş, a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde există procurori specializaţi în accidente de acest tip.

Parchetulul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că procurorii au început iniţial cercetări pentru ucidere din culpă, însă ulterior şi-au declinat competenţa pentru că s-au mai conturat două infracţiuni.

“Urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Arad, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a constituit, la data de 01.05.2023, o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă un bărbat de 33 de ani, cetăţean român, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ucidere din culpă, cu privire la evenimentul din seara zilei de 30.04.2023, de pe râul Mureş. Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în vederea analizării incidenţei infracţiunilor”, arată parchetul arădean.

Pe lângă ucidere din culpă, conducătorul bărcii este cercetat pentru a condus o navă fără brevet și certificat de capacitate da rși pentru că se afla sub influența alcoolului.

Vă reamintim, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în seara zilei de 30 aprilie, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând şi patru persoane (doi bărbaţi şi doi copii) fiind date dispărute. Trupurile a doi dintre cei dispăruți au fost găsite de echipele de căutare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.