Cea mai titrată echipă de baschet a Aradului și una din cele mai titrate la nivel național va purta de astăzi numele FCC Baschet UAV Arad, ca urmare a parteneriatului dintre Club Sportiv UAV, Baschet Club Arad și Primăria Arad.

Parteneriatul a fost anunțat astăzi, 8 februarie 2021, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Primăria Arad.

„Mă bucur că sunt mai mulți parteneri alături de sportivele noastre minunate. Nu sunt vremuri simple cele pe care le traversăm și cu atât mai mult este de apreciat faptul că în astfel de momente cei care au un obiectiv comun se adună pentru a-l realiza.  Un prim pas a fost făcut azi. Avem un operator privat, avem administrația publică, avem și mediul academic implicat. Cu siguranță este loc și sunt bineveniți și cei din mediul privat, pentru că performanța nu se poate face doar din vorbe.  Pe lângă eforul sportivilor, este nevoie și de un efort financiar”,  este de părere primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

„Universitatea Aurel Vlaicu prin Clubul Sportiv va susține și sprijini echipa fanion de baschet a orașului. Sperăm ca Aradul să rămână în elita baschetului național și internațional și să ne bucurăm de rezultatele obținute de aceste fete extraordinare” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

„Este un moment istoric pentru clubul nostru. De astăzi echipa are un partener de încredere, Universitatea Aurel Vlaicu, care, împreună cu FCC Environment România SRL și Primăria Arad ne vor duce, din nou, spre performanță” a precizat Marcel Urban , președintele Club Baschet Arad.

„Pentru noi este un pas mare, ne bucurăm că am reușit să concretizăm acest proiect pe care l-am gândit și așteptat de multă vreme. Pentru Club Sportiv UAV Arad este o onoare să fie alături de această echipă de baschet și sperăm ca, împreună cu ceilalți parteneri, să ne bucurăm de performanțele echipei.Vreau să anunț că Marcel Urban se va ocupa și de secția de baschet din cadrul clubului nostru”, a precizat directorul clubului, Ovidiu Șerban.

Ca urmare a acestui parteneriat, echipa de baschet va beneficia de întreaga bază sportivă a UAV, iar statutul de echipă universitară va deschide noi oportunități financiare pe plan local și național.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here