FETIȚĂ DE 3 ANI DIN PAȘCANI, MOARTĂ CU SUSPICIUNE DE MENINGITĂ. A INTRAT DE TREI ORI ÎN STOP CARDIO-RESPIRATOR

O fetiță în vârstă de doar trei ani, din municipiul Pașcani, județul Iași, a murit la spital, fiind suspectă de meningită. Tragedia a avut loc marți dimineață, după ce starea copilului s-a agravat brusc, în urma unui episod febril apărut în seara precedentă.

Copila a fost dusă de urgență la Spitalul Municipal din Pașcani, unde medicii au constatat că prezenta o erupție cutanată extinsă pe tot corpul, simptom compatibil cu o infecție gravă, posibil meningococică. A fost internată direct la Terapie Intensivă, însă în scurt timp a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată de două ori, dar a treia oară organismul ei nu a mai răspuns manevrelor medicale.

Cazul a fost imediat raportat de unitatea medicală către Direcția de Sănătate Publică Iași și Poliția Județeană. Reprezentanții DSP au anunțat că au început o anchetă epidemiologică pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu fetița și pentru a le administra tratament preventiv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Marius Voicescu, se iau toate măsurile pentru prevenirea unui potențial focar, în timp ce ancheta urmărește clarificarea condițiilor medicale în care s-a produs decesul.

La rândul său, Poliția Iași a deschis un dosar penal și a dispus efectuarea unei autopsii, în vederea stabilirii cauzei exacte a morții. Primele suspiciuni medicale indică o posibilă infecție cu meningococ, o bacterie extrem de agresivă care poate declanșa meningita și complicații severe într-un timp foarte scurt.

 
 
 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.