Tatăl vitreg al fetiței de 5 ani, al cărei trup a fost găsit mutilat și incendiat pe un câmp de la marginea Aradului, a recunoscut că el a omorât-o pe micuță și a încercat să șteargă urmele. Inițial, bărbatul afirmase că fetița s-ar fi lovit accidental, când făcea baie.
Bărbatul de 23 de ani le-a declarat procurorilor că era agasat de faptul că trebuie să se ocupe singur de cei 2 copii ai concubinei sale, potrivit Realitatea Plus.
ATENȚIE, urmează descrieri CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL.
Pentru că fetița îi cerea să se joace cu ea, într-un acces de furie, bărbatul ar fi lovit-o cu capul de perete, iar când a văzut că micuța nu mai reacționează, a dezbrăcat-o și a spălat-o, în încercarea de o resuscita. Nereușind acest lucru, a pus trupul într-o valiză, l-a dus pe câmp și l-a incendiat, folosind 2 sticle de acetona.
TATĂL CRIMINAL DORMEA CÂND A FOST RIDICAT DE POLIȚIȘTI
Potrivit oamenilor legii, principalul suspect, tatăl vitreg al micuței de 5 ani, dormea în momentul în care a fost ridicat pentru audieri. „Cum să dormi după ce ai comis o asemenea atrocitate”, este mesajul Poliției Române.
„Este greu de explicat cum cineva care comite o atrocitate să mai poată dormi și liniștit. El este bărbatul bănuit că ar fi luat viața unui suflet nevinovat.
Acesta a fost ridicat din pat, de către colegii noștri. Acum, să răspundă pentru faptele lui!
(…) Vă mulțumim, tuturor, pentru sprijin și implicare” a postat, pe Facebook, Poliția Română.
Bărbatul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar mama fetiței, precum și cei 2 copii, au fost internați într-o instituție de protecție socială.
Sursa: Realitatea de Bucuresti