Gheorghe Piperea, despre Gabriela Firea: „Dacă i s-a întâmplat prim-vicepreședintelui PSD așa ceva, poate să i se întâmple oricui.” Posibilă alianță cu AUR?

Avocatul Gheorghe Piperea a fost invitatul Alexandrei Păcuraru în cadrul emisiunii ”România Suverană”, unde a vorbit despre cele mai recente mișcări de pe scena politică.

Sursele Realitatea PLUS spun că dupa dezicerea PSD-ului de doamna Gabriela ar fi o varianta foarte buna ca AUR să facă o alianta sa o sustina pe Gabriela Firea independent pentru Primăria Generală. Dacă AUR, prin vocea lui George Simion  și nu numai, a spus că  nicodată nu va face alianță cu sistemul, referindu-se la cei doi mastodonți, PNL și PSD, acum ar putea face o alianță cu Gabriela Firea independent?

„O să încep prin a vă spune că în momentul de față PNL nu mai este mastodont, este un fel de liliputan, mai degrabă, dar să știți că știrea asta o aud prima dată aici, adică știrea că doamna Firea ar candida independent. Din punctul meu de vedere ar fi o solute extraordinara pentru a bara un al doilea mandat al domnului Nicusor Dan care si-a facut treaba bine numai în mediile de socializare online, dar nu și pentru bucureșteni.

„O cunosc personal pe doamna Firea, am lucrat patru ani de zile cu dumneaei  când era primar iar eu eram adminstrator judiciar la RADET. O cunosc destul de bine inclusiv în plan personal, am avut discutii inclusiv politce. Din punctul meu de vedere ar face un lucru foarte bun dacă s-ar decide să candideze independent.

Nu stiu ce pozitie va avea AUR, nu știu ce a declarat George Simion, dar cred ca un primar independent la Primăria Capitalei are nevoie și de doi, trei, poate chiar patru primari de sector și mult mai important, are nevoie de o majoritate în consiliul general. Daca reuseste o alianta intre Gabriela Firea pe de o parte si AUR pe de altă parte, eventual sustinută și de acei membri PSD care nu sunt foarte încântati de ce i s-a întâmplat, de lucrurile injuste care s-au intamplat, atunci s-ar putea să fie o carte foarte bună jucata de doamna Firea, și sper că cei din AUR vor lua in considerare la modul serios acest lucru ca strategie de castigare a alegerilor locale în 2024.

E o informație pozitivă dar, repet, oarecum m-a luat prin surprindere ce spuneti. Știu ca doamna Firea este în momentul de față în vacanță, dacă îmi face onoarea să-mi răspundă la telefon probabil că o să mă întâlnesc cu domnia sa peste vreo săptămână și să o întreb direct dacă are această intenție sau nu”, a spus Gheorghe Piperea.

Gabriela Firea va candida independent la Primăria Capitalei în 2024 / Dorin Iacob: „Șansa sa este reală. Este reperul pentru Capitală”

În ceea ce privește suspendarea Gabrielei Firea din PSD, avocatul Gheorghe Piperea s-a arătat surprins de decizia luată, și a spus că multi dintre social democrați nu sunt deloc incantati de ceea ce s-a întâmplat. Această suspendare poate fi văzută și ca un semnal de alarmă că orice persoană poate să treacă printr-o astfel de situație, indiferent de funcția pe care o ocupă în cadrul partidului.

„Mulți din PSD nu sunt încântați de ceea ce s-a întâmplat. Dacă i s-a întâmplat prim-vicepreședintelui PSD așa ceva, poate să i se întâmple oricui”, a spus avocatul.

Ascensiunea AUR în sondaje

Printre temele abordate de Piperea în cadrul emisiunii a fost și aceea a ascensiunii partidului AUR în sondaje

„Nici măcar eu, subiectiv vorbind, nu mă așteptam să intre în Parlament în 2020 și iată că s-a întâmplat, și mai putin ma asteptam la această evoluție, care este meritorie, însă să știți că este o construcție politică de jos în sus, exact cum trebuie să fie într-o democrație, adică de la populație către elită, și nu invers. Foarte multe partide, cum ar fi USR, s-au constituit invers, de sus în jos, sunt partide create în laborator. Ei bine, acest partid AUR este creat în stradă. Mulți îl acuză pe George Simion că este șef de galerie, însă acest partid s-a creat în stradă.

Această ascensiune care probabil că va ajunge și mai sus în 2024 are o motivație sociologică extrem de importantă: Foarte mulți români sunt pentru o Uniune Europeană economică a națiunilor și nu pentru birocrația pe care o vedem astăzi, adică vor să fie europeni, dar nu în condițiile actuale. Foarte mulți români ar vrea să participe la viața cetăâii dar nu au cu cine, cred că e vorba de mai mult de 60%.

Foarte mulți români își găsesc cumva o refulalre a unor frustrări în acest gen de discurs pentru că românii s-au săturat să vadă că pe hârtie economia României crește dar în realitate populația sărăcește pe măsură ce trece timpul. Și de aici apare frustrarea: vezi că sărăcești pe zi ce trece în condițiile în care marile companii se îmbogățesc, în contextul în care elitele economice se împuținează și se îmbogățesc și mai mult, și de aici bineînțeles că bazinul electroral crește.

Să știți că există extrem de mulți nemulțumiți și în partide cum sunt PSD -PNL. Pentru că așteptările pe care le-au avut în 2016, în 2020 au fost încălcate, și din acest punct de vedere oamenii aceștia nu mai știu cu cine să voteze”, a mai spus Gheorghe Piperea.

SONDAJ: Gabriela Firea va câștiga Primăria Capitalei, dacă PNL nu-l va susține pe Nicușor Dan – Pe cine vor bucureștenii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.