Grădina cu mirodenii de la Păuliș. Interviu cu Doina Ciuban despre plante aromate și nu numai

În vestul țării, mai precis la Păuliș, în județul Arad, inițiativa  Doinei Ciuban a transformat în realitate un vis care s-a dovedit a fi și unul cu succes. Ea s-a apucat mai întâi de legumicultură, apoi a descoperit lumea minunată a plantelor aromate. Mirodeniile din grădina ei, printre care salvie, rosmarin, busuioc, coriandru, echinaceea sau oregano au transformat locul într-o adevărată oază în care, înainte de pandemie, oamenii veneau să admire și să vadă cu arată plantele aromate înainte de a deveni condimente uscate. 

 Câte specii de plante aromate cultivați acum în Grădina cu mirodenii de la Păuliș?

Imagine

În momentul acesta cultiv în grădina 30 de specii de plante aromatice pe care le folosesc deja în bucătărie și în amestecurile de condiment. Binențeles, pe lângă cele 30 mai sunt și plantele aromatice obișnuite pe care le găsim în orice grădină :patrujel ,leuștean ,mărar, măcriș …

La un moment dat, ați dorit să deveniți legumicultori. Ce v-a determinat să vă ocupați mai apoi de domeniul plantelor aromate?

În zona în care locuiesc nu se poate fora o  fântînă decît cu costuri foarte mari, iar folosirea apei de la rețea pentru irigare a ridicat costurile de producție la legume mult prea sus și nu puteam vinde legumele la prețurile practicate de ceilalți. Plantele aromatice nu necesită așa de multă apă, iar jumătate din ele sînt perene și foarte rezistente la secetă. Pămîntul galben pe care îl am în grădina este perfect pentru ele . Un alt motiv a fost că rămîneau multe legume recoltate și pe care nu reușeam să le vând la piață,  pe care trebuia să le folosesc sau să le arunc. În schimb la  plantele aromate tot ce recoltez și nu valorific proaspăt transform în condimente sau alte produse , chiar și cele uscate, dacă rămîn de la un an la altul, le pot revalorifică sub altă formă …ulei esențial …plante pentru baie, etc…..nimic nu se pierde. În plus, la legume venitul începea abia în luna iunie, chiar dacă anul agricol începea în februarie și cheltuielile erau destul de consistente ,iar pe sezonul de iarnă trebuia să am încă un serviciu din care să reușesc să mă întrețin .La plantele aromatice cheltuielile de început de an sunt mult mai mici , venitul este și pe perioada de iarnă. Asta nu înseamnă că din primul an lucrurile au funcționat perfect …mă ocup strict de plante aromatice de 5 ani, doar de anul trecut am reușit să trăiesc din venitul adus de grădina, dar și acum orice investiție mai consistentă trebuie pregătită din timp și cu multă răbdare.

Cât de greu este să le îngrijești?

Imagine

Plantele aromatice se cultivă pe o suprafață mică , se lucrează manual, dar se obține o producție mare prin recoltări repetate. La legume ai nevoie de o suprafață mare pentru a obține cantitate și apoi un venit suficient. E un pic mai dificil să cultivi mai multe plante aromatice la un loc, pentru că trebuie să știi cerințele difetite ale fiecărei plante …mulți cultivatori profesioniști merg pe 1 sau 2 plante aromatice , deci multă munca manuală, non-stop, iar dacă faci și produse derivate din ele, s-a dus timpul liber. Dar dacă faci cu plăcere aceste lucruri, nu simți nici un fel de efort .

A fost vreun moment în care să vă gândiți să renunțați?

Da,  acum 3 ani cînd a fost inundată grădina de trei ori în două săptămâni și am crezut că voi pierde toate plantele. Stăteam în grădină cu apă pînă la genunchi, plîngeam și le rugăm pe plante să reziste. După retragerea apelor am scos mâlul rămas din toată grădina cu mâinile, ca să le salvez, dar unele dintre ele nu au rezistat, iar gîndul că trebuie să o iau de la început cu toată plantația și frică de o nouă inundație m-au făcut să stau la îndoială, dacă  să mai continui. Tot plantele mi-au  arătat că viață merge înainte , după cîteva zile câte una sau două tufe din soiurile pe care le credeam pierdute au început să dea semne de viață …dacă ele doreau să trăiască, am prins și eu curaj și am mers înainte . Nu îmi pare rău nici o secundă, orice urmează să se întîmple o voi lua de la capăt …dacă natura nu renunță, nu renunț nici eu .

V-a afectat pandemia în vreun fel activitatea?

Imagine

Da, m-a afectat , cu un an în urmă am început un program de vizite și activități în grădină, cu copii de școală , cu studenți și cu grupuri de turiști străini interesați de agricultură tradițională. Am crezut că va fi un an greu, dar lucrurile au luat o direcție bună , am luat contact direct cu fiecare client dornic de plante aromaice sau condimente din Arad sau Timișoara , în primăvară au început să vină în vizită grupuri mici din zona, iar planurile de anul viitor arată promițător.

Cum ați început să pregătiți mirodenii uscate, pentru iarnă, și cât de căutate sunt acum?

Mergeam la piață cu legume și în toamna am avut usturoi și  ceapă verde , patrujel ,mărar , care nu s-au vîndut într-o zi , eram așa de necăjită , cantitatea era destul de mare iar gândul să le arunc după atât de multă muncă m-a făcut să mă decid să încerc să le usuc pe calorifer, cum am l-am văzut la televizor pe cunuscutul James Olivier, și să le fac condimente pentru mine.  Am reușit să obțin  câteva borcanele mici cu pudră măcinată din plante , le-am folosit la mîncare și am rămas impresionată de gust. Pe vremea aceea,  aveam salon de coafură acasă, ca și meserie de bază, și am început să le povestesc clientelor despre condimentele mele ….binențeles mirosul din bucătărie le gâdila nările și întrebările au început să curgă. Apoi, câteva au dorit să încerce , au început cererile , am avut o iarnă la dispoziție să pregătesc schimbarea, să caut plante , să organizez grădina, să descopăr rețete, să usuc tot ce a mai rămas din recoltă și să încep să prepar amestecurile la borcan.

 Din ce vă inspirați atunci când pregătiți amestecuri de mirodenii?

Imagine

Cu fiecare an care trece măresc încet producția de condimente , clienți îmi spun ce își doresc, iar la fiecare sfîrșit de an am o listă cu idei noi pentru anul următor , după ce trag linie decid ce extend, ce rămîne în așteptare sau ce noutăți fac . De cîte ori pregătesc un amestec nou încep cu studiul plantelor din care vreau să fac amestecul, adică aromă lor , în ce combinați merg , la ce produse se folosec în special, apoi, în funcție de starea sufletească pe care o am atunci, încerc diferite combinați , aleg câteva variante care îmi plac și le dau spre încercare prietenilor sau clienților curioși și aștept părerea lor. În funcție de reacția fiecăruia văd cu ce produs final rămîn , de multe ori durează și un an pînă scot un produs nou , sufletul meu decide ce, când, cum și pentru cine ….

Aveți în plan să începeți să cultivați și plante medicinale pe scară mai largă, pentru că unele dintre ele se regăsesc și acum în grădina dumneavoastră?

Deja am în grădina și plante medicinate pentru consum propriu, dar nu doresc să mă extind în direcția asta foarte mult, pentru că mirodeniile și bucătăria sunt sufletul meu, dar am planuri pentru diferile combinați între plante aromatice și plante medicinale pentru alte utilizări ….planuri și idei secrete de viitor .

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.