Grindina a lovit mai multe județe, străzi acoperite de gheață – Inundații puternice, casele oamenilor au fost distruse VIDEO

Vremea rea face probleme românilor în aceste zile. Cantități importante de apă au căzut și s-au produs inundații în mai multe localități.

Este pericol de inundații pe mai multe râuri, motiv pentru care hidrologii au emis cod portocaliu. Județele Timiș și Caraș Severin au fost lovite deja de viituri. Apele au intrat în curțile oamenilor, după ploile torențiale din ultimele ore, care au antrenat cantități uriașe de apă. Ogoarele au fost inundate, iar agricultorii sunt disperați. În plus, o mare parte din țară a fost lovită de grindină.

Grindina a lovit cu putere în județul Alba. Ploaia torențială a măturat totul în cale, iar șuvoaiele de apă au acoperit străzile. Și județul Arad a avut parte de grindină. În doar câteva minute, totul a fost acoperit de un strat alb de gheață. 

Meteorologii și hidrologii au emis mai multe avertizări de cod galben și cod portocaliu pe râurile din Timiș, Caraș-Severin, Arad, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara și Gorj.

Județul Caraș Severin este sub amenințarea codului portocaliu de inundații. Mai multe străzi și curți dintr-un cartier din orașul Bocșa au fost inundate.

Canalele nu au mai putut prelua întreaga cantitate de apă, iar grădinile, curțile, anexele gospodărești, dar și unele case, s-au umplut de apă. Peste 40 de curți și anexe au fost inundate.

Și în județul Cluj au fost probleme. Oamenii din satul Remetea Pogănici au cerut ajutorul pompierilor pentru a scoate apa din curți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.