HRAMUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA, MARCAT ÎN BUCOVINA ȘI MOLDOVA

Marele Pelerinaj prilejuit de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc, în acest an, între 8 și 15 octombrie și va găzdui aproximativ 300.000 de pelerini. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Primăriei Iași desfășoară ultimele pregătiri. 

Marți dimineață, la ora 6:00 vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. La ora 6:30 vor fi așezate spre venerare pe baldachinul amenajat în curtea Catedralei. Din București sunt așteptați la eveniment aproape 5000 de pelerini, relatează Radio România Iași.

Miercuri, în jurul orei 20:00, vor susține pelerinaj din Grecia moaștele Sfântului Pantelimon. Ele vor fi aduse de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos. Vineri, 11 octombrie de la ora 19:00 este programată procesiunea ”Calea Sfinților”.

Luni, 14 octombrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare, în fața Catedralei Mitropolitane, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Pe străzile din jurul Halei Centrale, ca în anii precedenți, se desfășoară Târgurile Meșteșugarilor, Sărbătoarea Vinului, târgurile de haine.

Circulația rutieră va fi restricționată până la Casa Modei. Reprezentanții Mitropoliei au încheiat contracte cu firme de catering pentru a fi oferite pachete pelerinilor care au rămas peste noapte în preajma Catedralei Mitropolitane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.