Iluminatul festiv, aprins în cadru restrâns la Arad

Iluminatul festiv a fost aprins, în weekend, la Arad, în discreție maximă din cauza pandemiei de  coronavirus.

Dacă în anii trecuți evenimentul era anunțat din timp și aduna sute sau chiar mii de oameni de oameni, de această dată primarul municipiului, Călin Bibarț, a postat pe contul său de Facebook un filmuleț din cunoscuta serie „Rondul de seară”, în care a dat startul iluminatului festiv.

Pentru acest sfârșit de an, Primăria Arad a anunțat deja că Târgul de Crăciun, concertul de Revelion și focurile de artificii din noaptea de Anul Nou dincentrul municipiului nu vor mai avea loc din cauza pandemiei noului coronavirus. În schimb, autoritățile vor prezenta online concerte și spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.

În oraș s-a montat doar iluminat festiv, în cea mai mare parte, de 80 la sută, refolosit de anul trecut. De asemenea, vor fi amplasați brazi de Crăciun în mai multe locuri din oraș, dintre care cel maimare va fi cel amplasat în fața Primăriei din centrul municipiului.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.