Incendiu la marginea pădurii, intervenție dificilă a pompierilor arădeni

Pompierii militari ai Detașamentului Sebiș, împreună cu personalul Ocolului Silvic, au acționat  pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și litieră, în apropierea localității Groșeni. 

La sosirea echipajelor de intervenție acesta se manifesta cu flacără deschisă la nivelul litierei din zona împădurită a composesoratului Groșeni, pe o suprafață de aproximativ 16 ha. 

Din cauza terenului stâncos, greu accesibil, pompierii militari au fost nevoiți să intervină mai bine de 3 ore cu pliciuri, atomizoare și mături, pentru localizarea și lichidarea incendiului. 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise. 

Reamintim faptul că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor privind utilizarea focului deschis în spații deschise, constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA.
 
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
 
Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
 
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
 
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. 

De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.