O reţea care clona carduri folosite la bancomatele din vestul ţării a fost destructurată, joi, decătre poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara.

Cercetările vizează 14 persoane, iar 8 persoane au fost duse la audieri. Conform anchetatorilor, cu începere din cursul lunii martie 2013, cei în cauză s-ar fi constituit într-un grup infracţional şi ar fi montat, la ATM-uri de pe raza municipiilor Arad, Timişoara şi Cluj-Napoca, dispozitive contrafăcute pentru copierea, în mod fraudulos, de date de carduri bancare. Ulterior, ar fi inscripţionat aceste date pe carduri neinscripţionate, folosindu-le pentru retrageri frauduloase de numerar din bancomate din alte ţări. Prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat băncilor un prejudiciu de aproximativ 65.000 de euro.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au confiscat şapte laptopuri, opt telefoane mobile, o tabletă, cinci HDD-uri externe, patru carduri de memorie, 12 stick-uri USB, un card bancar, înscrisuri, precum şi 267 de grame de fragmentate de substanţă vegetală de culoare olive.

Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here