Un bărbatde 37 de ani din Arad a fost amendat de poliţia locală dupăce a fost prins în timp ce deversa moloz pe domeniul public al municipiului Arad.

Bărbatul a ales strada Barbu Lăutaru pentru a scăpa de resturile rezultate în urma unor lucrări de construcţie, iar pentru fapta sa a fost amendat cu 1.000 lei. Dacă plăteşte în 15 zile, are posibilitatea să achite jumătate din amenda primită.

Din păcate, poliţiştii locali arădeni se confruntă tot mai des cu astfel de situaţii în care cetăţeni dau dovadă de totală lipsă de respect faţă de mediul înconjurător. Din acest motiv, asemenea controale vor continua.

De asemenea, poliţiştii locali vă reamintesc că sprijinul fiecăruia contează! Dacă sunteţi martori ai unor astfel de situaţii, sau altele din sfera de competenţă a Poliţiei Locale, recomandarea este ca să apelaţi imediat numărul de telefon: 0257.939.