Modernizarea drumul judeţean Pâncota – Seleuş din Arad este în centrul unui scandal între PSD şi Consiliul Judeţean Arad.

Consilierul judeţean PSD Cristian Ispravnic, care este şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, a anunţat, că în calitate de consilier judeţean a cerut o comisie care să verifice calitatea lucrărilor şi pentru că acest lucru a fost refuzat de Consiliul Judeţean, a luat din piatra folosită la lucrări şi a dus-o, pe cheltuiala proprie la un laborator de rangul 1 din Bucureşti.

Într-o conferinţă de presă la sediul PSD Arad, alături de preşedintele organizaţiei, deputatul Dorel Căprar, Cristian Ispravnic a anunţat, marţi, rezultatele, conform cărora piatra nu are calitatea cerută, ceea ce va face ca toată lucrarea să nu fie de calitate, iar drumul nu va rezista traficului decât maximum câteva luni.

Conform analizelor de laborator, piatra folosită este din rocă sedimentară calcaroasă, care se sfărâmă la compactare.

 

Consiliul Judeţean Arad a anunţat, prin intermediul vicepreşedintelui Sergiu Bîlcea, că a fost contactată firma vizată car va prezenta un punct de vedere, iar angajaţii Consiliului au început verificări.

 

 

Când în urmă cu mai multă vreme, în spaţiul public au mai apărut suspiciuni cu privire la calitatea lucrărilor şi materialelor, autorităţile spuneau că firma are certificate de calitate a materialelor folosite.

Consiliul Judeţean Arad a anunţat că miercuri va organiza şi o conferinţă de presă pe şantierul investiţiei, pentru a lămuri lucrurile mai mult.