Organizația Mondială a Sănătății susține proiectele senatorului USR Arad, medicul Adrian Wiener. Managerul pentru programe de nutriție, activitate fizică și obezitate al Biroului Regional OMS Europa, dr. Joao Breda, a vizitat România la invitația senatorului Adrian Wiener. Expertul a susținut proiectele privitoare la nutriție ale medicului arădean, în Comisia de sănătate din Senatul României.

Conform oficialului european, nutriția inadecvată, împreună cu un stil de viață sedentar, reprezintă un mare factor de risc la adresa sănătății publice din Europa și din România, una dintre țările care se află la vârful clasamentelor europene pentru riscul de boli cardiovasculare și diabet.

Anual pot fi salvate zeci de mii de vieți prin politici de sănătate publică și măsuri legislative coerente.

Lupta cu acizii grași și zahărul din băuturile răcoritoare

Interzicerea aditivării alimentelor cu acizi grași reprezintă un prim proiect depus de medicul arădean în Parlament. Implementarea sa ar conduce la o scădere cu minimum 5% a mortalității cardiovasculare în România, adică între 3.500 și 5.000 de oameni anual.

Un alt proiect inițiat de senatorul Adrian Wiener are în vedere diminuarea cantității de zahăr din băuturile răcoritoare, acestea fiind principalul vehicul de aport de zahăr, care îi afectează primordial pe copii, tineri și categoriile cu un nivel redus al veniturilor.

Româniare are cel mai mare consum de zahăr din Europa

Conform senatorului USR Arad, medicul Adrian Wiener, ”România are cel mai mare consum de zahăr din Europa și cel mai mare consum de băuturi răcoritoare din regiune, peste dublul mediei. România are cea mai mare incidență a diabetului zaharat din Europa, care a devenit o problemă de securitate națională: 11,6% din persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani sunt diabetice și acest lucru contribuie în mare parte la speranța de viață cu șase ani mai mică a românilor comparativ cu media europeană”.

„La nivel european și mondial au fost deja adoptate reglementări care să limiteze excesele nocive pentru sănătate, care s-au dovedit eficiente și tocmai de aceea și România trebuie ca să reglementeze situația, lucru susținut pe deplin de către expertul OMS. Trebuie să înțelegem că este mult mai ieftin și mai eficient să prevenim îmbolnăvirile și să evităm toată suferința ulterioară, a mai declarat Adrian Wiener.