Pompierii din Arad au anunţat, vineri seara, că incendiul care a cuprins un cunoscut club din centrul municipiului Arad, a fost provocat intenționat, iar polițiștii au identificat principalul suspect, un bărbat de 44 de ani.

„Cauza probabilă a incendiului din club este folosirea cu intenție a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiștii din Arad a fost identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani din Arad care este bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere calificată”, a declarat purtătorul de cuvânt Poliţiei Arad, Lorena Radu.

Bărbatul.urmează să fie audiat de către anchetatori.

Conform surse, bărbatul ar fi soțul patroanei clubului.

Valoarea prejudiciului este estimată la circa 92.000 lei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here