Senatorul USR Arad, medicul Adrian Wiener, propune o modificarea legii privind reforma în domeniul sănătății (legea 95/2006), care să oblige municipalitățile să aloce minim 10 la sută din bugetele locale pentru sănătate.

Fost director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Adrian Wiener, consideră că impactul pozitiv al proiectului este estimat la aproximativ 2,3 miliarde lei (500 de milioane de euro) anual, sume care vor fi folosite pentru finanțarea și susținerea spitalelor de interes județean.

Conform senatorului Adrian Wiener, „procentul de 10 la sută este unul absolut decent, în condițiile în care multe municipalități cheltuie chiar mai mulți bani pentru petreceri sau evenimente care nici nu se pot compara ca importanță cu necesitatea de a oferi medicilor și pacienților condiții decente”.

Medicul Adrian Wiener a mai declarat că „în general, angajarea bugetelor Primăriilor Municipiilor reședință de județ în susținerea sistemului public de sănătate este una marginală și inconstantă, spitalele Județene, care tratează de departe majoritatea cazurilor cu costuri ridicate fiind preluate de Consiliile Județene, cu bugete semnificativ mai mici decât primăriile reședințelor de județ”.

Peste 90 la sută din buget, pentru salarii

În acest moment, mai spune Adrian Wiener, „majoritatea spitalelor din România au ajuns să aloce peste 90% din buget în masa salarială, iar listele de investiții întocmite de șefii de secții și centralizate de conducerea spitalelor rămân de multe ori doar deziderate”.

România, ultimul loc

România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile alocate sănătății, raportat la Produsul Intern Brut, dar și la cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor. Subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate se reflectă, printre altele, inclusiv în procentul de mortalitate evitabilă (cel mai mare din Europa), în accesibilitatea la serviciile de sănătate (printre cele mai mici din UE) și în rata mare de nevoi medicale nesatisfăcute. O mare parte din aceste neajunsuri ale sistemului se datorează și infrastructurii de sănătate din România care este precară, majoritatea spitalelor din țara noastră având autorizații de funcționare temporare, cu programe de conformare întinse pe ani de zile.

Cauza deșertificării medicale

Adrian Wiener mai consideră că „una din cauzele principale ale deșertificării medicale din România, ale plecării masive de cadre medicale din țară este chiar vulnerabilitatea practicii medicale și riscul ridicat de malpraxis în condițiile deficiențelor majore ale sistemului de sănătate”.