IPS Părinte IOAN, Mitropolitul Banatului, a invitat, duminică, în fața altarului Catedralei Arhiepiscopale din Arad toate oficialitățile locale prezente în catedrală, cărora le-a cerut să facă un legământ: să facă demersuri pentru ca statul să cumpere 2 clădiri emblematice pentru Marea Unire de la 1918, dar degradate: casa în care s-a născut Vasile Goldiș, aflată în statul Vasile Goldiș din comuna Beliu, și casa lui Ștefan Cicio Pop, aflată în centrul municipiului Arad.

„Haideți să punem mână de la mână, ca să găsim o soluție să achiziționăm cele 2 case ca peste încă 100 de ani să se bucure de ele cei care vor veni după noi. (…) eu am vorbit zilele acestea și cu domnul ministru al Culturii (…) de aceea, vă între, vă legați astăzi să rezolvăm cele 2 case (…) domnul președinte (al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca – n.r.) (ne legăm, ne-am legat deja, a răspuns președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca) (…) domnule ministru, domnule senator (Mihai Fifor – n.r.). (senatorul Mihai Fifor a confirmat și el că se implică și susține proiectul)”, a declarat IPS Ioan, Mitropolitul Banatului.

IPS Părinte IOAN, Mitropolitul Banatului, a mai declarat că știe că acum este momentul unor asemenea discuții pentru că acum se constutuie bugtele pe anul viitor.
IPS Părinte IOAN, Mitropolitul Banatului, a oficiat, duminică, slujba de sfințire a picturii din Catedrala Arhiepiscopală dincentrul Aradului, la care au participat câteva mii de credincioși, printre care reprezentanți ai primăriei municipiului Arad- viceprimarul municipiului Arad Călin Bibarț, ai Consiliului Județean Arad – președintele Iustin Cionca și vicepreședinrele Sergiu Bîlcea, parlamentarii (cei ai PSD deputații Dorel Căprar, Adrian Todor și senatorul Mihai Fifor, reprezentanți ai Armatei României (comandantul militarilor din Ceatea Aradului Mihai Ioniță), prefectul județului Arad, Florentina Horgea, șefa Inspectoratului Școlar Arad, prof. Anca Stonescu, rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, prof.univ.dr. Ramona Lile, mai mulți primari din județ și reprezentanții altor autorități publice locale.