Ceade-a 10-a ediție a Raliului Aradului a fost considerată cel mai bun raliu din România, a anunțat, marți, Consiliul Județean Arad, care, împreună cu celebrul sportiv Mihai Leu și Primăria Municipiului Arad, organizează competiția.

Aradul a obținut punctajul maxim de la Federația România de Automobilism Sportiv.

Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, „cea de-a 10-a ediție a Raliului Aradului, organizat decătre Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad în 2018 a fost punctat cu cel mai mare scor la nivel național”.

„Pot să felicit echipa condusă decătre Mihai Leu, dar și colegii noștri din administrație, pentru că de 10 ani reușim să creăm un evemiment pentru Arad. În 2019, din nou vom avea cea de-a 11 ediție a Raliului Aradului în perioada 24-25 mai”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Ceade-a10a ediţie a Raliului Aradului KIA a adus la start 63 de echipaje din țară și străinătate. Promotorul competiției este Mihai Leu, multiplu campion national si campion mondial la box in 1997 si campion national de raliu in 2003.

Evenimentul este cunoscut şi atrage mii de turişti în Arad. Traseele competiţiei sunt în municipiul Arad şi pe dealurile şi munţii de pe Valea Mureşului.