Peste 660 de milioane de lei este suma investită în județul Arad decătre Guvern prin Compania Națională de Investiții și alte programe ale Guvernului, în perioada 2016-2018, a anunțat, joi, deputatul PSD Arad, Florin Tripa, care susține că niciodată în istoria postdecembristă Aradul nu a avut parte de o asemenea finanțare de la centru.

Suma investită prin CNI depășește 60 de milioane de lei. Printre altele, cu acești bani, în municipiul Arad s-a finalizat noul bazin de polo, în care s-au investit peste 23 de milioane de lei, iar la Lipova se construiește un nou stadion, în valoare de peste 4 milioane de lei, dar și cel mai modern spital din județ, care va deservi Valea Mureșului, adică peste 60.000 de cetățeni, investiția ridicându-se la 17 milioane de lei.

În perioada 2016-2018, au fost finalizate sau sunt în curs de finalizare
și alte obiective din județ, prin CNI: reabilitarea unor așezăminte culturale din Cuvin, Lipova, Adea, Sântana sau Pâncota, reabilitarea clădirii Tribunalului Arad, construcția de săli de sport în Șiria și Șimand sau podul peste DC 11, în satul Botfei. Și alte proiecte sunt pe lista sinteză la CNI și vor fi primi finanțare în 2019.

Deputatul PSD în acuză pe primarul Gheorghe Falcă de faptul că tergiversează deschiderea bazinului de polo, care este gata, dar despre care municipalitatea a spus că va fi deschis prin primăvara anului 2019 pentru că durează procedurile administrative între CNI și primărie.

Tot PSD Arad a mai calcuat că în ultimii 2 ani, localitățile din județ au primit prin alte diferite programe, în special PNDL, peste 600 de milioane de lei, bani care au ajutat comunitățile să se dezvolte. În ultimii doi ani, s-au construit școli, grădinițe, cămine culturale, s-au extins rețele de apă și canalizare, s-au asfaltat străzi și drumuri, în zeci de comune și
orașe din județul Arad, totul cu bani alocați de Guvernul României.

În aceste condiții, deputatul PSD Arad Florin Tripa susține că acuzele administrației locale din Arad cum că județul nu primște bani de la Guvern nu sunt adevărate.