2 bărbațide 27 și 31 de ani din Uricani și, respectiv, din Craiova au fost prinși decătre jandarmii din Arad în timp ce încercau să spargă un seif. Incidentul a avut loc sâmbătă (la ora 00.45) chiar în centrul municipiului Arad, pe Bulevardul Iuliu Maniu.

Conform purtătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Daniel Monoranu, „jandarmii au fost alertați de către un cetățean, pe Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, despre faptul că două persoane de sex masculin au pătruns prin efracție într-un imobil de pe Bld. Iuliu Maniu, din municipiul Arad”.

 

„Jandarmii s-au deplasat de urgență la adresa indicată și i-au depistat pe cei doi, în imediata apropiere a imobilului. La vederea forțelor de ordine bărbații au aruncat obiectele pe care le-au folosit pentru a pătrunde în imobil, respectiv, daltă, șurubelniță, rangă metalică și au încercat să fugă, dar au fost imobilizați. În urma verificărilor preliminare efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați au intrat în imobil prin efracție, unde au încercat să spargă un seif. După mai multe încercări nereușite au renunțat și au vrut să plece, dar au fost interceptați de echipajul de jandarmi”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Daniel Monoranu.

Pe numele celor doi bărbați, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală și a fost solicitată echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

Sursa foto: Jandarmeria Arad