Unul dintre cele mai apreciate filme ale anului 2018 poate fi revăzut, joi, 24 ianuarie, la cinematograful ARTA, care aparține Primăriei Municipiului Arad.

Filmul „Un pas în urma serafimilor” este proiectat cu începere de la ora 20, în cadrul programului de redifuzări ale celor mai apreciate pelicule.

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă.

Proiecțiile continuă la cinema ARTA, vineri, 25 ianuarie, cu o nouă premieră, a 3a din acest an.

Una dintre revelațiile anului trecut, Dogman (Frizerul de câini) în regia italianului Matteo Garrone, va avea premiera în cinematografele din țară, precum și la Cinema „Arta“, în 25 ianuarie, cu încdepere de la ora 20.00.

Câștigător al premiului pentru Cel mai bun actor la Cannes, filmul este, spun organizatorii, “unul din cele mai delicate (şi amuzante, uneori într-un sens sângeros) filme despre prostia umană bine intenţionată.”

Personajul nuanțat, emoționant până în străfundurile inimii, interpretat de Marcello Fonte se confruntă cu absurdul vieții, derulat pe fundalul unor imagini spectaculoase.