O delegație militară din România și Statele Unite ale Americii s-a aflat, luni, la Arad, iar printre altele, s-a întâlnit cu prefectul Aradului, Florentina Horgea, și cu subprefectul Vasilică Damian.

O postare pe contul de Facebook al Prefecturii Arad informa, luni, că instituția a primit, în cursul zilei de astăzi, vizita unei delegații militare mixte formată din specialiști în cooperare civili – militari – CIMIC România și afaceri civile – CA SUA.

A fost o întrevedere de informare – documentare în care cele două părți au discutat despre întărirea cooperării interinstituționale și promovarea parteneriatului strategic dintre România și SUA, se mai menționează în postare, fără a face alte referiri la subiectele discutate.

În urmă cu mai mulți ani, armatele României și SUA au organizat și o expoziție de tehnică militară în centrul municipiului Arad, care s-a bucurat de succes mare.