Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat, joi, la Arad că bugetul naţional a fost prezentat cu întârziere de Guvern pentru că „nu există bani pentru investiţiile promise”, iar cu cât execuţia bugetului începe mai târziu cu atât se vor face economii.

„România e prima dată când nu are buget până pe 14 martie. Este un lucru foarte grav care, sigur că poate pe oameni nu-i afectează aşa în mod direct în fiecare zi, dar pe termen mediu şi lung ne va afecta pe toţi. Întârzierea bugetului înseamnă în primul rând, şi oamenii trebuie să înţeleagă, lipsa investiţiilor. Cred că acesta e şi motivul pentru care s-a întârziat bugetul. Nu sunt bani să se realizeze ceea ce s-a scris în buget. Şi atunci, cu cât întârzii mai mult… Dacă începi execuţia bugetului, la nivel local în luna mai, probabil (…), dacă începi licitaţiile atunci pe investiţiile noi, nu apuci să faci absolut nicio lucrare anul acesta, deci nu ai cum să execuţi acel buget”, a mai decalarat Daniel Constantin.

Prim-vicepreşedintele Pro România consideră că actualul guvern „are o performanţă chiar mai proastă decât guvernarea „zero”, guvernarea Cioloş”.

„Asta se vede foarte clar în statistici, cele mai mici investiţii din ultimii zece ani le-am avut în anii 2017 şi 2018. (…) În programul de guvernare scria că o să avem finalizată centura Bucureştiului până la sfârşitul anului 2018. Nu se mai analizează programul de guvernare, s-a analizat atunci când erau la început, ca să îi schimbe pe Grindeanu şi Tudose. Acum nu mai face nimeni analiza programului de guvernare, nu mai spune nimeni că nu s-au atins obiectivele de acolo. Şi sunt multe obiective”, a mai declarat Daniel Constantin.

Daniel Constantin a fost, joi, la Arad pentru a se întâlni cu echipa de coordonare a filialei locale PRO România.