Front comun pentru o clasă de matematică-informatică din județul Arad. Deputatul PSD Arad, Florin Tripa, a anunțat, marți, că a înaintat o solicitare ministrului Educaţiei Nationale, Ecaterina Andronescu, prin care militează pentru includerea în planul de şcolarizare a clasei de matematică-informatică la Liceul Teoretic din Pâncota, în prezent desfiinţată printr-o decizie anterioară.

Deputatul spune că a fost interpelat pe acest subiect decătre primarul oraşului Pâncota, Dan Pocrişer, care l-a anunțat că și directorul inistituţiei de învăţământ a adresat un memoriu extensiv ministerului pe această temă.

Autoritățile din Arad speră ca ministrul educației să dea aviz pozitiv cererii, mai ales că Liceul Teoretic din Pâncota rezultate bune. Şi nu este vorba doar despre orașul Pâncota, ci şi despre comunele şi satele Măderat, Şiria, Galşa, Agrişu-Mare, Tauţ, Târnova, Drauţ şi Seleuş.

Mai mult, în zonă sunt fabrici în care oamenii muncesc folosind calculatoarele, așa că o asemenea clasă este mai mult decât necesară.

Cum s-a ajuns în această situație

Decizia de reducere a clasei a fost luată la începutul anului, în pregătirea anului școlar viitor, decătre inspectorarul școlar, în perioada în care insituția era condusă decătre Anca Stonescu, care este consilier municipal PSD. Atunci au fost reduse mai multe clase de teoretic, pentru a dezvolta învățământul profesional.

Ministerul Educației are termen să ia decizia finală până în cursul lunii aprilie.