Fostul ministru al Apărării Naționale, senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, a reacționat, după ce vineri în Arad au fost foștii săi colegi de partid Victor Ponta și Mihai Tuduse. Cu această ocazie, Ponta a spus că partidul Pro România va colabora cu PSD doar dacă Liviu Dragnea și cei din anturajul său nu vor mai fi la conducerea partidului, iar Mihai Tudose a relatat un episod în care susținea că MIhai Fifor ar fi semnat scrisoarea prin care se dorea înlăturarea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD, iar apoi s-ar fi răzgândit.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Mihai Fifor susține că declarațiile lui Ponta și Tudose reprezinta „mai mult decat o gluma proasta”, iar „sa il auzi pe Tudose vorbind despre principii, corectitudine si tradare este de asemenea de noaptea mintii”. Mihai Fifor a precizat că nu vrea să detalieze pentru că e Postul Pastelui si incerca să fie bun crestin.

În final, Mihai Fifor, susține că „PSD este mai unit ca niciodată, solid și hotărât să guverneze bine în folosul românilor”, iar în ceea ce privește situația de la Arad, „PSD Arad este o echipa unita, puternica, o echipa care va castiga fiecare batalie electorala”.

Când în spațiul public au apărut primele informații că ar fi semnat pentru înlăturarea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD, Mihai Fifor a negat cu vehemență că ar fi făcut un asemenea lucru.

POSTAREA COMPLETĂ

Si au venit Ponta & Co. la Arad sa faca partid…Simpatici, de altminteri. Sa ii vezi pe Ponta si pe Tudose, la care se…

Publicată de Fifor Mihai pe Duminică, 24 martie 2019

„Si au venit Ponta & Co. la Arad sa faca partid…Simpatici, de altminteri. Sa ii vezi pe Ponta si pe Tudose, la care se adauga, pentru culoare locala, omul lui Falca, reincalzitul Flavius Maduta, fost deputat PSD, vorbind de social-democratie si despre bunastrea oamenilor, reprezinta mai mult decat o gluma proasta. Sa il auzi pe Tudose vorbind despre principii, corectitudine si tradare este de asemenea de noaptea mintii. Dar nu e cazul sa detaliez. E Postul Pastelui si incercam si noi sa fim buni crestini.

Am, totusi, o veste proasta pentru Victor Ponta si ai lui… PSD este mai unit ca niciodată, solid și hotărât să guverneze bine în folosul românilor. Am arătat în acești ultimi 2 ani că știm cum să o facem. De ce ne-au ales cetățenii ? Pentru un program de guvernare pe care-l aplicăm în fiecare zi și de la care nu ne vom abate, niciun milimetru, pentru că dă roade.

Îl întreb și eu retoric pe Ponta, cum altfel am reușit să creștem salarii în această țară, să creștem pensii, să creștem alocații în România, sa dezvoltam tara prin PNDL cu toată opoziția celor care fac zgomot și nimic altceva?

Diferența majoră, domnule Ponta, este că PSD vrea să vadă România puternică și prosperă, în timp ce aceia care v-au urmat, ne arata cu fiecare zi care trece cam care le era misiunea in partid si cam cat de mult iubesc aceasta tara.

Important e de retinut un lucru, domnule Ponta: strategiile si tehnicile acestea securiste pe care incercati sa le folositi si la Arad, alaturi de Batman-Tudose, nu tin nici la colegii din PSD Arad. PSD Arad este o echipa unita, puternica, o echipa care va castiga fiecare batalie electorala, cu toata opozitia sistemului pe care il reprezentati cu cinste”.