O puternică explozie a avut loc, sâmbătă, în județul Arad, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

Publicată de Ciprian Arad pe Sâmbătă, 13 aprilie 2019

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență Arad, Maior George Pleșca, „pe data de 12 aprilie, în urma unui anunț la 112, echipa pirotehnică a ISU ARAD s-a deplasat în afara localității Târnova unde în urma unor lucrări agricole a fost găsit un proiectil. Misiunea părea de rutină dar când a ajuns la fața locului echipa pirotehnică și-a dat seama că lucrurile sunt mult mai complicate”.
„Proiectilul exploziv perforant cal.100 mm, avea focosul deșurubat și deteriorat prezentând risc pentru ridicare și transport. A fost luată decizia distrugerii la fața locului iar cu sprijinul colegilor de la poliție a fost asigurată paza muniției peste noapte. În această diminneață, echipa pirotehnică formată din cpt. Avramescu Adelin – Flavius, plt.maj Florin Opritescu, plt.maj Dincă Valentin cu sprijinul unui echipaj al Detasamentului de Pompieri Ineu au început executarea misiunii. Asigurarea din punct de vedere medical a operațiunii s-a făcut cu ajutorul unui echipaj SMURD de către Centrul Medical Județean al MAI, cms șef doctor Rares Bârsan. Din fericire proiectilul s-a aflat la o distanță destul de mare de localitate și nu a necesitat măsuri suplimentare de evacuare a populației. Pentru distrugere au fost folosite 1,8 kg trotil. După aproximativ trei ore echipa pirotehnică a reușit distrugerea proiectilului raportând „misiune îndeplinită”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Arad, Maior George Pleșca.
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad