Modernizarea ștrandului Neptun din Arad s-a lăsat cu amenzi. Dupăce pe facebook au fost publicate mai multe fotografii cu molozul de la ștrand depozitat pe malul Mureșului, Primăria Municpiului Arad, care deține ștrandul, a anunțat că Poliția Locală a aplicat o amendă de 2.000 lei firmei care execută lucrările de schimbare a dalelor din zona bazinelor de pe ştrandul Neptun.

Sesizaţi asupra faptului că angajaţii societăţii FYDE DEMOPREST SRL au depozitat pe malul Mureşului molozul rezultat în urma scoaterii vechiului pavaj, oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat cu stupoare că municitorii nu depozitaseră doar temporar deşeurile în zona respectivă. Pe lângă sancţiune, s-a dispus ca luni molozul să fie transportat la depozitul conform din Arad, mai spune municipalitatea.

Sursa foto: Primăria Municipiului Arad Facebook