Ştrandul Neptun din Arad îşi deschide, pe data de 1 mai, porţile pentru noul sezon estival. Chiar dacă ştrandul a trecut de la Primărie, la RECONS, o societate din subordinea primăriei, autorităţile locale au anunţat că în prima zi, de 1 mai, accesul este gratuit, aşa cum a fost în fiecare an, urmând ca din data de 2 mai, să se plătească bilete.


Zilele acestea au intrat în linie dreaptă ultimele lucrări de reparaţii capitale realizate la nivelul bazinelor, aleilor pietonale şi  platformelor cu dale din zona I a bazei de agrement de pe malul Mureşului. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 1,5 milioane lei.

Conform viceprimarului municipiului Arad, Călin Bibarț, „este vorba despre o investiţie a municipalităţii în desfăşurare ce presupune refacerea pavajelor şi reparaţii la bazine. Până la 1 mai, când vrem să deschidem oficial ştrandul, va fi terminat pavajul şi 3 bazine, iar ulterior se vor termina şi celelalte două bazine”.
„Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 1,5 milioane lei. Conform tradiției, la 1 Mai deschidem ștrandul, chiar dacă va fi foarte cald noi, sperăm să fie. Este în desfășurare o lucrare contactată de către Primăria Municipiului Arad. Se schimbă dalele, se repară bazinele până la 1 mai, când deschidem ne-am propus să fie rezolvată problema dalelor din jurul bazinelor și bazinele mari și mijlocii, cele mai intense folosite, vor fi terminate și ele urmând ca doar la 2 bazine mai mici să se lucreze și după 1 mai. S-a intervenit și la rețeua de irigații. Ca urmare a acestui lucru se vede cu ochiul liber, gazonul e verde-verde, așa cum îi stă bine. Toboganele sunt funcționale și vor funcționa și ele cu începere din 1 mai.
”, a mai declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Atracţia sezonului estival 2019 pe ştrandul Neptun vor fi, fără doar şi poate, cele trei tobogane noi montate anul trecut. Ele au fost deja recepţionate, astfel că vor putea fi încercate chiar din 1 mai.
În sezonul estival 2019, prețul unui bilet întreg de acces pe ștrand va fi de 22 lei/zi, iar pentru elevi, studenți cu vârsta până la 25 ani, pensionari, persoane cu handicap rămâne în continuare la nivelul de 10 lei. Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de acces gratuit.
În schimb taxa de 3 lei, care se plătea pentru accesul în zona comercială a fost eliminată de acum 2 ani, dar asta nu a revitalizat prea mult zona.
În total, la ştrand sunt 8 bazine, dintre care 2 cu apă termală, mai multe pentru copii şi câteva pentru adulţi. Toboganele realizate în anii trecuţi şi ciuperca, cărarea cu obstacole, tunuri cu apă, barca, balansoarele, minihidrobicicletele şi palmierii cu suprize amplasate
anul trecut în bazinele de copii, îi aşteaptă şi ei pentru cei dorinici să se bălăcească chiar din prima zi a noului sezon estival. Municipalitatea anunţă noi investiţii pentru acest sezon.
Primăria Municipiului Arad a investit, în ultimii ani, pentru modernizarea ştrandului câteva milioane euro.
Ştrandul Neptun, aflat pe malul stâng al Mureşului, în centrul municipiului Arad, este considerat cel mai mare din ţară. Baza de agrement se întinde pe o suprafaţă de peste 50 de hectare, din care 30 de hectare sunt utilate, integrând piscine, locuri de plajă, solarii pentru nudişti, un camping cu peste 400 de căsuţe, zeci de localuri, cluburi, discoteci sau restaurante, mai multe terenuri sportive şi jocuri specifice parcurilor de distracţii. În fiecare sezon, ştrandul din Arad înregistrează câteva sute de mii de vizitatori.