Inundaţiile din județul Arad au produs pagube de cel puţin 14,6 milioane de lei. Prefectura Arad a anunțat, miercuri, că a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) o solicitare de alocare de ajutoare de urgenţă în urma distrugerilor provocate de inundaţiile din ultimele săptămâni, pagubele fiind estimate la 14,6 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei reprezentând distrugeri provocate infrastructurii.

Centralizarea pagubelor nu s-a încheiat însă.

Stadiul evaluării suprafeţelor agricole calamitate este de 90%, iar echipele comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi ale Direcţiei pentru Agricultură Arad sunt în continuare pe teren.

În proiectul de hotărâre de guvern transmis MDRAP, prin care se solicită alocarea de ajutoare de urgenţă, au fost incluse şi 32 de gospodării afectate în judeţ.

Evaluarea pagubelor ar urma să se încheie săptămâna viitoare, când şi Direcţia pentru Agricultură va prezenta o situaţie cu privire la suprafeţele agricole afectate.

În ultimele două săptămâni, ploile torenţiale au produs inundaţii în aproximativ 20 de localităţi din judeţul Arad, provocând distrugeri în gospodării, evacuarea mai multor persoane și animale, moartea unor animale de casă, distrugerea unor drumuri şi podeţe sau inundarea a mii de hectare de terenuri arabile.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad