Record în Consiliul Local al Municipiului Arad. Dupăce a fost respins de 7 ori la rând decătre consilierii locali PSD-ALDE, un proiect a trecut, în cele din urmă, cu unitate. Fiind nevoie de două treimi, și de implicit și de votul PSD-ALDE, proiectul nu a fost aprobat până la cea de-a 8a încercare.

Este vorba despre proiectul care se referă la Stația de Sortare de Deșeurilor Arad, care a fost atribuită direct către operatorul SC Recons SA, al cărui acţionar unic este Municipiul Arad.

În documentaţia supusă spre aprobare Consiliului Local, durata gestiunii directe este de maxim trei ani de la data semnării contractului, dar acesta va înceta de drept atunci când operatorul, desemnat câştigător în urma unei proceduri competitive aflată în derulare, îşi va începe activitatea.

Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a declarat că se vede că abordarea este cu totul şi cu totul alta atunci când nu sunt campanii electorale. Mă bucur că s-a înţeles că administraţia unui oraş este mai importantă şi cetăţeanul trebuie să fie pe primul loc, în faţa celor care sunt aleşi pentru aşa ceva. Sper ca această conduită să se menţină şi în continuare, a mai declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Staţia de sortare a deşeurilor din municipiul Arad, investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro a fost inaugurată în anul 2007. Până în aprilie 2018 aceasta a fost operată de firma care colecta deşeurile, respectiv SC Polaris M Holding SA. În momentul în care a expirat contractul cu operatorul de salubritate, staţia a fost introdusă în domeniul public al municipiului Arad şi tot atunci a fost demarată procedura de atribuire a contractului de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor, pentru atribuirea contractului de delegare a activităţii de sortare a deşeurilor reciclabile, inclusiv operarea staţiei de sortare Arad.

Pentru a respecta prevederile legislaţiei privind gestionarea deşeurilor şi ţinâd cont de duratele relativ mari de organizare a unei proceduri de atribuire a contractelor de concesiune prin licitaţie deschisă, autoritatea executivă a identificat o soluţie mai rapidă de îndeplinire a obligaţiilor prin atribuirea directă a staţiei şi activităţii de sortare a deşeurilor reciclabile cătreoperatorul SC RECONS SA.