Doi elevi din Arad au obținut media 10 la evalurea națională, comparativ cu 3, anul trecut, arată rezultatele publicate, marți, înainte de contestații.

Mediile de 10 au fost obținute decătre elevii OCTAVIAN LIVIU MICURESCU de la LICEUL TEOLOGIC BAPTIST „ALEXA POPOVICI” ARAD și LAURA STEFANIA PREDA de la LICEUL TEORETIC „MIHAI VELICIU” CHIȘINEU-CRIȘ.

79 de elevi au medii cuprinse între 1,00și 1,99, opt dintre ei cu 1,00, absolvenţi de la Şcoala Gimnazială Grăniceri, Şcoala Gimnazială Vânători, Şcoala Gimnazială „Vasile Pop” Bocsig, Şcoala Gimnazială Dieci şi Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad.

Dintre cei 3.224 de elevi înscrişi la evaluarea naţională, 2.881 au participat la probe, iar 1.963 dintre aceştia au reuşit să obţină medii mai mari de 5.

Conform șefei Inspectoratului Școlar Arad, prof. Anca Stonescu, procentul de promovare pentru județul Arad este de 68,13%, cu 0,65% mai mare decât anul trecut, când a fost de 68,78 la sută.

Cei nemulțumiți pot depune contestații marți, 25 iunie, între orele 16-20, in centrele de examen de la Evaluare Natională – 2019. Rezultatele după contestații se vor afișa în data de 29 iunie 2019.

Media generală obţinută la evaluarea naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.