Ziua Drapelului Național a fost marcată, miercuri, la Arad, printr-o ceremonie care s-a desfășurat pe strada Romul Veliciu, în apropierea catargului pe care a fost înălțat drapelul sfințit în această dimineață în cadrul unei slujbe religioase ce a avut loc în Catedrala „Sfânta Treime.

Cu această ocazie, prefectul județului Arad, Florentina Horgea, a salutat Drapelul de luptă al Batalionului 191 de Infanterie Colonel „Radu Golescu”, moment urmat de intonarea Imnului Național al României.

Semnificația Zilei Drapelului a fost prezentată de domnul muzeograf Bogdan Ivașcu din cadrul Complexului Muzeal Arad. Ulterior, după o rugăciune oficiată de Înaltpreasfințitul părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad și preotul militar al Garnizoanei Arad, noul drapel a fost înălțat pe catarg.

Ceremonia s-a încheiat prin defilarea dispozitivului format din militarii Batalionului 191 de Infanterie Colonel „Radu Golescu”, precum și din personal aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad.

Conform prefectului județului Arad, Florentina Horgea, „drapelul este unul din cele mai importante simboluri naționale pe care trebuie să îl purtăm cu mândrie și să îl onorăm cum se cuvine mai ales în această zi de 26 iunie, când sărbătorim decretarea Tricolorului ca drapel național de către guvernul revoluționar de la 1848. Cele trei culori reprezintă lupta poporului român pentru libertate și independență: albastrul cerului ce semnifică și libertatea, galbenul ogoarelor reprezentând dreptatea și roșul sângelui reprezentând frăția, simboluri ale dorinței românilor din secolul al XIX-lea de a intra cu drepturi depline în rândul națiunilor europene”.

„Cele trei culori au rămas în componența drapelului nostru național până în ziua de astăzi și își păstrează vii semnificațiile. Mulțumesc celor prezenți la ceremonia de astăzi pentru recunoștința pe care au demonstrat-o față tot ceea ce reprezintă drapelul nostru național. La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani Drapelului Național al României!”, a mai declarat prefectul Aradului, Florentina Horgea.

Suraa foto: Prefectura Arad Facebook