PSD Arad îl susține pe premierul Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, a declarat, joi, președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Conform președintelui PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, „din discuțiile pe care le-am avut cu colegii noștri, în număr de 47 de delegați la acest Cogres Extraordinar, o vom susține pe doamna premier și președinte interimar, doamna Viorica Dăncilă, despre care sperăm că prin atitudinea și abilitățile dânsei, să readucă Partidul Social Democrat acolo unde a fost nu de mult”.

Pentru funcția de președinte al PSD vor candida Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu și Ecaterina Andronescu.

PSD Arad îl va susține și pe senatoul Mihai Fifor, care candidează pentru funcția de secretar general al PSD, a mai declarat Dorel Căprar.

Pe de altă parte, senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, care este și purtătorul de cuvânt al partidului la nivel național și președinte al Consiliului Național al PSD, a anunțat, miercuri, pe contul său de Facebook că a luat hotărârea să candideze în cadrul Congresului Extraordinar al partidului pentru funcția de secretar general PSD.

Până în acest moment, şi-au anunţat candidatura la aceeaşi funcţie preşedintele TSD, Gabriel Petrea, şi fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu. De asemenea, social-democraţii braşoveni au anunţat că îl susţin pe liderul organizaţiei judeţene, senatorul Marius Dunca, pentru funcţia de secretar general al PSD, o decizie în acest sens fiind luată joi de Conferinţa Extraordinară a Organizaţiei Judeţene PSD Braşov.

La Congresul PSD din 29 iunie vor fi aleşi preşedintele partidului, preşedintele executiv şi secretarul general şi va fi modificat statutul partidului.

Foto: vizita premierului Viorica Dăncilă în județul Arad, mai 2019