Un deținut de la Penitenciarul din Arad este căutat, vineri, dupăce a părăsit punctul de lucru unde muncea în contrucții, în centrul Timișoarei.

Conform purtătorului de cuvânt al Peniteciarului Arad, Eduard Magold, „vineri,  12.07.2019, în jurul orei 13 00 , s-a constatat că deţinutul ION MURARIU , în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, clasificat în regim semideschis, a părăsit un punct de lucru exterior, aflat pe raza municipiului Timișoara”.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse mai multe măsuri, printre care blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră din Arad și Timiș.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbracat cu tricou albastru, bluză neagră, pantaloni gri-verzui, şapcă neagră, rucsac negru cu litera M pe el şi era tuns capac.

Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Arad, la numărul de telefon: 0257 2121661, 0752 090234.

Sursa foto: Penitenciarul Arad